Constituţia Bisericii Metodiste Libere

CAPITOLUL I

CONŢINUT : DOCTRINA ŞI APARTENENŢA

Preambul

¶A/100. Pentru a putea păstra cu înţelepciune şi a înmâna posterităţii moştenirea doctrinară şi principiile trăirii creştine transmise nouă ca evanghelişti în tradiţia Armeano-Wesliană, asigurând porunca bisericii prin principii mature şi politici eclesiastice pregătind calea pentru evanghelizare a lumii şi pentru a avea o cooperare mai eficace cu alte filiale a bisericii lui Hristos în a lărgi împăraţia Sa, noi, slujitorii şi lideri aleşi ai Bisericii Metodiste Libere, în concordanţă cu procedura constituţională, ordinăm, stabilim şi înaintăm următoarele ca fiind Constituţia Bisericii Metodiste Libere.

A.   ARTICOLE ALE RELIGIEI

DUMNEZEU

I .Sfânta Trinitate

¶A/101. Nu există decât un singur Dumnezeu viu şi adevărat, creatorul şi menţinătorul tuturor lucrurilor. Iar în unitatea Dumnezeirii (Dumnezeu Capul) sunt trei persoane: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Aceste trei sunt una în eternitate, divinitate şi scop; fără de sfârşit, de o infinită putere, înţelepciune şi bunătate.

II. Fiul

Încarnarea Sa

¶A/103. Dumnezeu a fost El însuşi în Isus Hristos pentru a reconcilia omenirea cu Dumnezeu. Conceput de Duhul Sfânt, născut de Fecioara Maria, El a îmbinat dumnezeirea lui Dumnezeu şi umaniatea omenirii. Isus din Nazaret a fost Dumnezeu în carne, în adevăr Dumnezeu şi om. El a venit să ne mîntuiască. Pentru noi a suferit Fiul lui Dumnezeu, a fost crucificat, mort şi îngropat. El şi-a turnat viaţa Sa ca un sacrificiu fără de vină pentru păcatele şi fărădelegile noastre. Noi mulţumitori recunoaştem că El este mântuitorul nostru, mediatorul perfect dintre Dumnezeu şi noi.

Învierea şi Proslăvirea Sa

¶A/104. Isus Hristos este viu, victorios asupra morţii. Trupul Său înviat a devenit mai glorios, neîntinat de limitările obişnuite umane. Şi S-a înălţat la ceruri. Acolo stă ca Domn al nostru înălţat la dreapta lui Dumnezeu -Tatăl, unde mijloceşte pentru noi până când toţi duşmanii vor fi învinşi complet. El va revenii să judece pe toţi oamenii. Orice genunchi se va pleca şi toate limbile vor mărturisii că Isus Hristos este Domnul, pentru Gloria Dumnezeului-Tată.

III. Duhul Sfânt

Persoana Sa

¶A/105. Duhul Sfânt este a treia persoană din Trinitate. Provine din Tatăl şi Fiul, El este una cu Ei, Dumnezeu etern; egal în divinitate, maiestate şi putere. El este Dumnezeu efectiv în Creaţiune, în viaţă şi în biserică. Încarnarea şi slujirea lui Isus Hristos au fost duse la îndeplinire de Duhul Sfânt. El continuă să reveleze, interpreteze şi glorifice pe Fiul.

Lucrarea Lui în Mântuire

¶A/106. Duhul Sfânt este administrator al mîntuirii planificate de Tatăl şi pusă la dispoziţie de moartea, Învierea şi Înălţarea Fiului. El este un agent eficient în convertirea (convingerea), regenerarea, sfinţirea şi glorificarea noastră. El este prezenţa Domnului nostru permanentă, care locuieşte în noi, asigurând credinciosul.

Relaţia Sa cu Biserica

¶A/107. Duhul Sfânt este turnat asupra bisericii de către Tatăl şi Fiul. El este puterea de viaţă şi mărturisire a bisericii. El acordă dragostea lui Dumnezeu şi face reală domnia lui Isus Hristos în credincios pentru ca darurile cuvintelor şi slujirii Lui să poată produce binele comun şi să zidească şi să crească biserica. În relaţie cu lumea El este Duhul adevărului, iar instrumentul Său este Cuvântul lui Dumnezeu.

Scriptura

IV. Autoritatea

¶A/108. Biblia este Cuvântul scris al lui Dumnezeu, unic inspirat de Duhul Sfânt. Şi poartă mărturie fără echivoc lui Isus Hristos, Cuvântul viu. Aşa cum este atestat de biserica primară şi de consiliile ulterioare, este înregistrarea adevărată a revelaţiei lui Dumnezeu, complet adevărată în toate afirmaţiile ei. A fost păstrată cu credincioşie şi se dovedeşte singură prin experienţa umană.

¶A/104. Scriptura au venit la noi prin autori umani care au scris, aşa cum Dumnezeu i-a mişcat, în formele lingvistice şi literare a tipurilor lor. Dumnezeu continuă, prin iluminarea Duhului Sfânt, să vorbească prin acest Cuvânt fiecărei generaţii şi culturi.

Biblia are autoritate peste toate vieţiile umane. Învaţă adevărul despre Dumnezeu, creaţia Sa, poporul Său, singurul Lui Fiu şi destinul rasei umane. De asemenea învaţă calea mântuirii şi vieţii de credinţă. Orice nu se găseşte în Biblie sau nu poate fi demonstrat de Ea nu este recomandat ca un articol al credinţei sau necesar mîntuirii.

V. Autoritatea Vechiului Testament

¶A/109. Vechiul Testament nu este contrar celui Nou. Amândouă Testamentele duc mărturie mântuirii lui Dumnezeu în Hristos; amândouă vorbesc despre voia lui Dumnezeu pentru poporul Său. Legile antice pentru ceremonii şi rituri şi percepţiile civile pentru naţiunea lui Israel, nu leagă neaparat creştinii de astăzi. Dar, după exemplu lui Isus suntem obligaţi să ascultăm poruncile morale ale Vechiului Testament.

Cărţiile Vechiului Testament sunt: Genesa, Exodul, Leveticul, Numeri, Deuteronom, Iosua, Judecători, Rut, 1 Samuel, 2 Samuel, 1 Regi, 2 Regi, 1 Cronici, 2 Cronici, Ezra, Neemia, Estera, Iov, Psalmi, Proverbe, Eclesiastul, Cântarea Cântărilor, Isaia, Ieremia, Plîngerile lui Ieremia, Ezechiel, Daniel, Osea, Ioel, Amos, Obadia, Iona, Mica, Naum, Habacuc, Ţefania, Haggai, Zaharia, Maleahi.

VI. Noul Testament

¶A/110. Noul Testament împlineşte şi interpretează Vechiul Testament. Este înregistrarea revelaţiei lui Dumnezeu în Isus Hristos şi Duhul Sfânt. Este Cuvântul final al lui Dumnezeu cu privire la rasa umană, păcat, mântuire, lume şi destinul ei.

Cărţiile Noului Testament sunt: Matei, Marcu, Luca, Ioan, Faptele Apostolilor, Romani,            1 Corinteni, 2 Corinteni, Galateni, Efeseni, Filipeni, Coloseni, 1 Tesaloniceni, 2 Tesaloniceni,   1 Timotei, 2 Timotei, Tit, Filimon, Evrei, Iacov, 1 Petru, 2 Petru, 1 Ioan, 2 Ioan, 3 Ioan, Iuda, Apocalipsa.

RASA UMANĂ

VII. Persoane Moral  Libere

¶A/111. Dumnezeu a creat fiinţele umane în imaginea Sa proprie, inocente, libere moral şi responsabile să aleagă între bine şi rău, corect sau greşit. Prin păcatul lui Adam, oamenii ca urmaşi ai lui Adam sunt corupţi în natura lor, aşa că de la naştere ei înclină să păcătuiască. Ei nu pot prin puterile şi eforturile proprii să se restaureze la o ralaţie corectă cu Dumnezeu şi să merite mântuirea veşnică. Dumnezeu, cel Omnipotent, pune la dispoziţie toate resursele de la Trinitate pentru a face posibil ca oamenii să răspundă harului Său prin credinţa în Isus Hristos ca mântuitor şi Domn. Prin harul şi ajutorul lui Dumnezeu oameni pot să facă fapte bune dintr-o dorinţă liberă.

VIII. Legea Vieţii şi Dragostei

¶A/112. Legea lui Dumnezeu pentru toate vieţiile umane, personale şi sociale, este exprimată în două porunci divine: Iubeşte pe Domnul Dumnezeu cu toată inima ta şi iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi. Aceste porunci revelează tot cea ce este mai bun pentru o persoană în relaţia ei cu Dumnezeu, alţii şi societatea. Ele stabilesc principiile datoriei umane în acţiune individuală sau socială. Ele recunosc pe Dumnezeu ca singurul Suveran. Toţi oamenii ca şi creaturi ale Sale în propria-I imagine au moştenit la fel drepturi neţinându-se cont de sex, rasă, sau culoare. De aceea, toţi ar trebui să dea lui Dumnezeu ascultare absolută în faptele lor individuale, sociale şi politice. Ei ar trbuie să se straduiască asigure fiecăruia respect pentru propria persoană, drepturile lor şi cea mai mare fericire în posedarea şi exersarea drepturilor în legea morală.

IX. Faptele Bune

¶A/113. Faptele bune sunt roadele credinţei în Isus Hristos, dar faptele nu pot să ne mântuiască de păcatele noastre şi nici de judecata lui Dumnezeu. Ca o expresii a credinţei şi dragostei creştine, faptele noastre făcute cu reverenţă şi smerenie sunt acceptate şi aduc plăcere lui Dumnezeu. Oricum, faptele bune nu câştigă harul lui Dumnezeu pentru nimeni.

MÂNTUIREA

X. Sacrificiul lui Hristos

¶A/114. Hristos a oferit odată pentru totdeauna sacrificiul perfect pentru păcatele lumii întregi. Nu mai este nevoie de o altă jerfă pentru păcat; nimeni nu poate ispăşii.

XI.Viaţa Nouă în Hristos

¶A/115. O viaţă nouă şi o relaţie corectă cu Dumnezeu sunt făcute posibile datorită acţiunilor răscumpărătoare ale lui Dumnezeu în Isus Hristos. Dumnezeu, prin Duhul Său, acţionează la împărţirea vieţii noi şi să pună oamenii într-o relaţie cu El însuşi atunci când ei se pocăiesc şi credinţa lor răspunde la harul Său. Justificare, regenerare şi adopţie, vorbesc semnificativ de intrarea şi continuarea în viaţa nouă.

Justificarea

¶A/116. Justificarea este un termen legal care scoate în evidenţă că printr-o nouă relaţie în Isus Hristos oamenii sunt de fapt socotiţi neprihăniţi, fiind eliberaţi de vină şi de pedepsa păcatelor lor.

Regenerarea

¶A/117. Regenerarea este un termen biologic care ilustrează că printr-o nouă relaţie în Hristos, omul, are o viaţă şi o natură spirituală nouă capabilă de credinţă, dragoste şi ascultare faţă de Hristos Isus ca Domn. Credinciosul este născut din nou şi este o creaţie nouă. Viaţa veche este în trecut; o viaţa nouă a început.

Adopţia

¶A/118. Adopţia  este un termen filial plin de căldură, dragoste şi acceptare. Denotă faptul că print-o relaţie nouă în Hristos credincioşii au devenit copiii Lui doriţi, eliberaţi de sub dominaţia păcatului şi satanei. Credincioşii cunosc de la Duhul că sunt copiii lui Dumnezeu.

XII.” Întrega Sfinţiire”

A/119. “Întrega Sfinţire” este lucrarea Duhului Sfânt, ulterioară regenerării, exersată de credinţa în sângele ispăşitor al lui Hristos, prin care credicioşii consacraţi pe deplin, sunt curăţiţi în acel moment de păcatul interior şi împuterniciţi pentru slujire. Relaţia care rezultă este atestată de mărturia Duhul Sfânt şi menţinută de credinţă şi ascultare. “Întrega Sfinţire “ dă posibilitatea credincioşilor să iubească pe Dumnezeu cu toată inima, sufletul, puterea şi mintea lor, iar pe aproapele lor ca pe ei însăşi şi îi pregăteşte pentru o mai mare creştere în har.

XIII. Restaurarea

¶A/120. Creştinii pot fi susţinuţi într-o relaţie crescândă cu Isus ca Mântuitor şi Domn. Ei pot să întristeze Duhul Sfânt în relaţiile vieţii fără să se reîntoarcă la dominaţia păcatului. Când fac acest lucru, ei trebuie să accepte smeriţi corecţia Duhului Sfânt, să se încreadă în mijlocirea lui Isus şi să repare relaţiile lor.

Creştinii pot păcătui cu voia şi să se separe de relaţia lor cu Hristos. Chiar şi aşa, prin pocăinţă înaintea lui Dumnezeu, este acordată iertarea şi relaţia cu Hristos este restaurată, pentru că nu orice păcat este împotriva Duhului Sfânt şi nepardonabil. Harul lui Dumnezeu este suficient pentru cei care se pocăiesc cu adevărat şi cu permisiunea Lui, îmbunătăţeşte vieţile lor. Iertarea nu dă credincioşilor libertatea de a păcătui şi să scape de consecinţele păcătuirii.

Dumnezeu a dat responsabilitatea şi puterea bisericii să restaureze credincioşii penitenţi printr-o dragoste acoperitoare, consiliere şi acceptare.

BISERICA

XIV. Biserica

¶A/121. Biserica este creată de Dumnezeu. Este poporul lui Dumnezeu. Hristos Isus este Domnul şi capul ei. Duhul Sfânt este viaţa şi puterea ei. Este în acelaşi timp divină şi umană, cerească şi pământească, ideală şi imperfectă. Este un organism, nu o instituţie neschimbătoare. Există pentru a împlinii scopurile lui Dumnezeu în Hristos. Slujeşte răscumpărător persoanelor. Hristos a iubit biserica şi s-a dat pe Sine pentru ea, ca să fie sfântă şi fără vină. Biserica este o părtăşie a celor răscumpăraţi, care predică Cuvântul lui Dumnezeu şi administrează lucrurile sfinte după instrucţiunile lui Hristos. Biserica Metodistă Liberă îşi propune să fie înfăţişarea a cea ce ar trebui să fie biserica lui Isus Hristos pe pământ. De aceea, se cere dedicare specifică în legătură cu credinţa şi viaţa mebrilor. Cerinţele ei caută să onoreze pe Hristos şi să asculte Cuvântul scris al lui Dumnezeu.

XV. Limbajul Închinării

¶A/122. Duupă cum spune Cuvântul lui Dumnezeu şi obiceiurile bisericii primare, închinarea şi rugăciunea publică şi administrarea celor sfinte ar trebui să fie într-o limbă cunoscută de oameni. Reformarea a aplicat aceste principii pentru a face ceea ce este necesar pentru folosirea limbajului comun a poporului. Este foarte clar că apostolul Pavel pune accent puternic asupra unei pronunţii raţionale şi inteligibile în inchinare. Noi nu putem aproba practici care violează clar aceste principii scripturale.

XVI. Lucrurile Sfinte

¶A/123. Botezul în apă şi cina Domnului sunt “lucruri sfinte” ale bisericii şi sunt poruncite de Hristos. Ele sunt modalităţi ale harului prin credinţă, simboluri a exprimării credinţei noastre creştine şi semn a slujirii graţioase ale lui Dumnezeu către noi. Prin ele, El lucrează în noi pentru a grăbi, întării şiconfirma credinţa noastră.

Botezul

¶A/124. Botezul în apă “sacrament” al bisericii, poruncit de Domnul nostru, semnificând acceptarea beneficiilor ispăşirii lui Isus Hristos să fie administrată credincioşilor, ca o declarare a credinţei lor în Isus Hristos ca Mântuitor. Botezul este un simbol a noului legământ de har, aşa cum circumcizia a fost simbolul legământului vechi; iar, de când copiii sunt recunoscuţi ca fiind incluşi în ispăşire, ei pot fi botezaţi la cerinţa părinţilor sau tutorilor care le pot asigura pregătirea creştină necesară. Lor(copiilor) li se cere să depună mărturie pentru ei însăşi înainte de a fi acceptaţi în biserică ca membrii.

Cina Domnului

¶A/125. Cina Domnului este un “sacrament” a răscumpărării noastre prin moartea lui Hristos. Celor care au primit corect, demn şi cu credinţă, pîinea pe care o frângem este o participare(sunt părtaşi) la trupul lui Hristos; iar în acelaşi fel paharul binecuvâtării este o participare la sângele lui Hristost. Cina, de asemenea, este un semn a dragostei şi unităţii pe care creştinii le au.

Hristos promite, că va fi o prezenţă reală la acest act sacru. Dar sângele Său dat trebuie, luat şi mâncat doar într-o manieră cerească şi spirituală. Nu s-a efectuat nici o schimbare în acest element; pîinea şi vinul nu sunt literalmente trupul şi sângele lui Hristos. Trupul şi sângele lui Hristos nu sunt pur şi simplu prezente în aceste elemente. Aceste elemente nu trebuie să fie considerate niciodată obiecte ale îchinării. Trupul lui Hristos este primit şi mâncat în credinţă.

ULTIMELE LUCRURI

II. Împărăţia lui Dumnezeu

¶A/126. Împărăţia lui Dumnezeu este o temă Biblică proeminentă care dă creştinilor scop şi speranţă. Isus a anunţat prezenţa ei. Împărăţia este realizată acum prin stabilirea domniei lui Dumnezeu în inimile şi vieţiile credincioşilor.

Biserica, prin rugăciuni, exemple şi proclamarea evagheliei, este instrumentul numit şi corespunzător al lui Dumnezeu în zidirea împărăţiei Lui.

Dar, împărăţia este viitorul şi relaţionată la revenirea lui Hristos, atunci când judecata va cădea asupra rânduielii prezente. Vrăşmaşii lui Hristos vor fi învinşi; domnia lui Dumnezeu va fi stabilită; o reînoire cosmică totală de ordin material şi moral va avea loc; iar speranţa celor răscumpăraţi va fi împlinită pe deplin.

XVIII.Revenirea lui Hristos

¶A/127. Revenirea lui Hristos este certă şi se poate întâmpla în orice moment, chiar dacă nouă nu ni s-a dat să ştim ora exectă. La revenirea Sa, va împlinii toate profeţiile cu privire la triumful Său final asupra răului întreg. Răspunsul credincioşilor este o expectativă plină de bucurie, veghere, promptitudine şi diligenţă.

XIX. Învierea

¶A/128. Atunci va fi o înviere trupească din moarte a celor drepţi cât şi a celor nedrepţi, cei care au făcut binele vor învia la viaţă; cei care au făcut răul vor învia pentru condamnare. Trupul înviat va fi un trup spiritual, dar persoana va fi întreagă şi identificabilă. Învierea lui Hristos este garanţia învierii la viaţă pentru cei ce sunt în El.

XX. Judecata

¶A/129. Dumnezeu a stability o zi în care va judeca lumea în neprihănire în concordanţă cu evanghelia şi faptele noastre în această viaţă.

XXI. Destinul Final

¶A/130. Destinul nostru final este determinat de harul lui Dumnezeu şi răspunsul nostru, nu de un decret arbitrar a lui Dumnezeu. Pentru cei care se încred în El şi  urmează ascultători pe Isus ca Mântuitor şi Domn, este un rai al gloriei eterne şi a binecuvântării prezenţei lui Hristos. Dar, pentru cei pierduţi final există un iad al suferinţei veşnice şi a separării dinnaintea lui Dumnezeu.

¶A/131. Doctrina Bisericii Metodiste Libere este bazată pe Sfânta Scriptură şi derivă de la contextul total biblic a Ei. Referinţele de mai jos sunt pasaje corespunzătoare articolelor relatate date. Ele sunt listate în succesiunea lor biblică şi nu sunt cu inteţia de a fi exaustive.

DUMNEZEU

I. Sfânta Treime

Genesa 1:1-2; Exodul 3:13-15; Deuteronom 6:4; Matei 28:19; Ioan 1:1-3; 5:19-23; 8:58; 14:9-11; 15:26; 16:13-15; 2 Corinteni 13:14.

II. Fiul — Încarnarea Sa

Matei 1:21; 20:28; 26:27-28; Luca 1:35; 19:10; Ioan 1:1, 10, 14; 2 Corinteni 5:18-19; Filipeni 2:5-8; Evrei 2:17; 9:14-15.

Fiul — Învierea şi Înălţarea Sa

Matei 25:31-32; Luca 24:1-7; 24:39; Ioan 20:19; Fapte 1:9-11; 2:24; Romani 8:33-34; 2 Corinteni 5:10; Filipeni 2:9-11; Evrei 1:1-4.

III. Duhul Sfânt — Persoana Sa

Mathei 28:19; Ioan 4:24; 14:16-17, 26; 15:26; 16:13-15.

Duhul Sfântt — Lucrarea Sa în Mântuire

Ioan 16:7-8; Fapte 15:8-9; Romani 8:9, 14-16; 1 Corinteni 3:16; 2 Corinteni 3:17-18; Galateni 4:6.

Duhul Sfânt — Relaţia Sa cu Biserica

Fapte 5:3-4; Romani 8:14; 1 Corinteni 12:4-7; 2 Petru 1:21.

SCRIPTURA

IV. Autoriate

Deuteronom 4:2; 28:9; Psalmi 19:7-11; Ioan 14:26; 17:17; Romani 15:4; 2 Timotei        3:14-17; Evrei 4:12; Iacov 1:21.

V. Authoriatea Vechiului Testament

Matei 5:17-18; Luca 10:25-28; Ioan 5:39, 46-47; Fapte 10:43; Galateni 5:3-4; 1 Petru 1:10-12.

VI. Noul Testament

Matei 24:35; Marcu 8:38; Ioan 14:24; Evrei 2:1-4; 2 Petru 1:16-21; 1 Ioan 2:2-6; Apocalipsa 21:5; 22:19.

RASA UMANĂ

VII. Persoane Libere Moral

Geneza 1:27; Psalmi 51:5; 130:3; Romani 5:17-19; Efeseni 2:8-10.

VIII. Legea Vieţii şi Dragostei

Matei 23:35-40; Ioan 15:17; Galatuni 3:28; 1 Ioan 4:19-21.

IX. Faptele Bune

Matei 5:16; 7:16-20; Romani 3:27-28; Efeseni 2:10; 2 Timotei 1:8-9; Tit 3:5.

MÂNTUIREA

X. Sacrificiul lui Hristos

Luca 24:46-48; Ioan 3:16; Fapte 4:12; Romani 5:8-11; Galateni 2:16; 3:2-3; Efeseni 1:7-8 ; 2:13; Evrei 9:11-14, 25-26; 10:8-14.

XI. Viaţa Nouă în Hristos

Ioan 1:12-13; 3:3-8; Fapte 13:38-39; Romani 8:15-17; Efeseni 2:8-9; Coloseni 3:9-10.

Justificarea

Psalmi 32:1-2; Fapte 10:43; Romani 3:21-26, 28; 4:2-5; 5:8-9; 1 Corinteni 6:11; Filipeni 3:9.

Regenerarea

Ezechiel 36:26-27; Ioan 5:24; Romani 6:4; 2 Corinteni 5:17; Efeseni 4:22-24; Coloseni 3:9-10; Tit 3:4-5; 1 Petru 1:23.

Adopţia

Romani 8:15-17; Galateni 4:4-7; Efeseni 1:5-6; 1 Ioan 3:1-3.

XII. Întreaga Sfinţire

Leviticul 20:7-8; Ioan 14:16-17; 17:19; Fapte 1:8; 2:4; 15:8-9; Romani 5:3-5; 8:12-17; 12:1-2; 1 Corinteni 6:11; 12:4-11; Galateni 5:22-25; Efeseni 4:22-24; 1 Tesaloniceni 4:7; 5:23-24; 2 Tesaloniceni 2:13; Evrei 10:14.

XIII. Restaurarea

Matei 12:31-32; 18:21-22; Romani 6:1-2; Galateni 6:1; 1 Ioan 1:9; 2:1-2; 5:16-17; Apocalipsa 2:5; 3:19-20

BISERICA

XIV. Biserica

Matei 16:15-18; 18:17; Fapte 2:41-47; 9:31; 12:5; 14:23-26; 15:22; 20:28; 1 Corinteni 1:2; 11:23; 12:28; 16:1; Efeseni 1:22-23; 2:19-22; 3:9-10; 5:22-23; Coloseni 1:18; 1 Timotei 3:14-15.

XV.Limbajul Închinării

Neemia 8:5, 6, 8; Matei 6:7; 1 Corinteni 14:6-9; 1 Corinteni 14:23-25.

XVI. “Lucrurile Sfinte”

Matei 26:26-29; 28:19; Fapte 22:16; Romani 4:11; 1 Corinteni 10:16-17; 11:23-26; Galateni 3:27.

Botezul

Ioan 3:5; Fapte 2:38, 41; 8:12-17; 9:18; 16:33; 18:8; 19:5; 1 Corinteni 12:13; Galateni 3:27-29; Coloseni 2:11-12; Tit 3:5.

Cina Domnului

Marcu 14:22-24; Ioan 6:53-58; Fapte 2:46; 1 Corinteni 5:7-8; 10:16; 11:20, 23-29.

ULTIMELE  LUCRURI

XVII. Împărăţia lui Dumnezeu

Matei 6:10, 19-20; 24:14; Fapte 1:8; Romani 8:19-23; 1 Corinteni 15:20-25; Filipeni 2:9-10; 1 Tesaloniceni 4:15-17; 2 Tesaloniceni 1:5-12; 2 Petru 3:3-10; Apocalipsa 14:6; 21:3-8; 22:1-5, 17.

XVIII. Revenirea lui Hristos

Matei 24:1-51; 26:64; Marcu 13:26-27; Luca 17:26-37; Ioan 14:1-3; Fapte 1:9-11; 1 Tesaloniceni 4:13-18; Tit 2:11-14; Evrei 9:27-28; Apocalipsa 1:7; 19:11-16; 22:6-7, 12, 20.

XIX. Învierea

Ioan 5:28-29; 1 Corinteni 15:20, 51-57; 2 Corinteni 4:13-14.

XX. Judecata

Matei 25:31-46; Luca 11:31-32; Fapte 10:42; 17:31; Romani 2:15-16; 14:10-11; 2 Corinteni 5:6-10; Evrei 9:27-28; 10:26-31; 2 Petru 3:7.

XXI. Destinul

Marcu 9:42-48; Ioan 14:3; Evrei 2:1-3; Apocalipsa 20:11-15; 21:22-27.